Decizia a fost luată după eliminarea directă a lui Etim în meciul pierdut de olteni pe terenul echipei Universitatea Cluj, cu scorul de 0-4, în etapa a 4-a a play-off-ului Superligii.
Etim a fost eliminat în minutul 20 al partidei disputate luni seară, în urma unei intrări extrem de dure asupra lui Dino Mikanovic, când a lovit adversarul cu talpa pe tibie.
Arbitrul Istvan Kovacs a acordat cartonașul roșu direct, considerând intervenția drept o abatere gravă.
Conform comunicatului oficial, sancțiunea a fost impusă în baza articolului 63 din Regulamentul Disciplinar, care prevede suspendări între două și șase etape pentru faulturi violente fără consecințe medicale grave.
Ca urmare a acestei decizii, atacantul nu va putea juca în meciurile cu FC Rapid București și FC Argeș din play-off, precum și în partida de Cupă împotriva lui Dinamo București.
Eliminarea lui Etim a survenit într-un moment critic al jocului, imediat după ce gazdele deschiseseră scorul. Acesta a fost al doilea meci consecutiv în deplasare în care echipa antrenată de Filipe Coelho a avut un jucător eliminat, după incidentul din partida cu Dinamo.
În plus, Comisia de Disciplină a sancționat și jucătorul echipei Unirea Slobozia, Esteban Orozco Fernandez, precum și antrenorul secund Marius Enache Costea, în urma eliminărilor din meciul cu FC Petrolul, în care scorul a fost 1-2, în etapa a 4-a din play-out.
Esteban Orozco Fernandez a primit o suspendare de două meciuri și o amendă de 3.000 de lei. În minutul 18 al partidei, Orozco a avut o intervenție imprudentă asupra lui Marco Dulca, lovindu-l cu talpa peste umărul stâng, iar arbitrul i-a arătat direct cartonașul roșu.
Antrenorul secund Marius Enache Costea a fost sancționat cu o suspendare de două meciuri și o penalitate de 360 de lei, pentru părăsirea necorespunzătoare a suprafeței tehnice.













