Ieri, România, împreună cu Albania și Turcia, a depus dosarul multinațional „Oya / Găteala tivurilor, practica tradițională de înfrumusețare”, propus pentru includerea pe Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanității UNESCO. Această inițiativă a fost coordonată de Ministerul Culturii și Turismului din Turcia, conform anunțului Ministerului Culturii din România.
Reprezentantele unor ONG-uri cu activitate semnificativă în promovarea practicilor tradiționale, în special în realizarea obiectelor de port popular, au făcut parte din grupul de lucru al României.
„Asociația Semne Cusute”, câștigătoare a premiului „Europa Nostra”, a jucat un rol central în coordonarea procesului complex de identificare și documentare a acestei tehnici migăloase, care oferă rezistență, finețe și frumusețe tivurilor, îmbinărilor și marginilor cămășilor și altor textile tradiționale lucrate manual.
Alături de aceasta, ONG-ul „Mândra Project” (Zestre Contemporană) din Țara Făgărașului și Asociația „ART – Meșteșugurile Prutului” din Iași, singurul ONG din România acreditat la Convenția UNESCO din 2003, au contribuit la acest demers. Participarea comunității etnice turco-tătare, reprezentată de Asociația „Cusături Dobrogene” și de Uniunea Democrată Turco-Tătară, a fost, de asemenea, esențială, demonstrând un exemplu de bună practică în ceea ce privește participarea incluzivă și evidențiind contribuția valoroasă a minorităților etnice la diversitatea și bogăția culturală a României.
Ioana Baskerville, președinta Comisiei Naționale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial și punct focal pentru Convenția UNESCO din 2003, a oferit suportul tehnic necesar acestui proiect.
În cadrul proiectului european de cercetare Tracks4Crafts, „Asociația Semne Cusute” a realizat un proces de identificare și analiză a pieselor valoroase reprezentative din colecții muzeale, inclusiv de la Muzeul Național al Țăranului Român, Muzeul de Artă Populară din Constanța și Muzeul Județean Botoșani, dar și din muzee emblematice din străinătate, urmărind vechimea și continuitatea acestei tehnici.
Găteala tivurilor este o practică străveche, atestată în spațiul românesc și integrată într-un areal cultural extins, care include zonele est-mediteraneene, balcanice, carpatic și pontice. Din perspectiva tehnică, aceasta constă într-o serie de procedee derivate din punctul de feston, aplicate pe marginea tivului rulat (specific etapelor mai vechi) sau împăturit (variantă mai recentă), realizate inițial cu acul și, ulterior, și cu ajutorul croșetei.
În România, acest element se distinge printr-o diversitate regională remarcabilă, atât la nivel tehnic, cât și ornamental. În estul și sudul țării, tehnica este folosită pe cămășile bătrânești, bărbătești și femeiești, cu croi de tip tunică, decorate cu colțișori și cheițe elaborate, bogat ornamentate.
În vest, în județele Arad, Bihor și Sălaj, se remarcă cheițele specifice, late, lucrate cu acul. În centrul și nordul Transilvaniei, precum și în unele zone din vestul Olteniei și sudul Banatului, se întâlnesc terminații de mâneci bogat ornamentate, realizate cu croșeta sau prin tehnici mixte, uneori policrome.
În sudul Transilvaniei și nordul Munteniei, apar cheițele pentru clin, cu noduri dispuse de-a lungul mânecii, executate cu acul în tehnici combinate. În Dobrogea, în comunitățile etnice turco-tătare, se evidențiază tehnica oya, denumită astfel și în Turcia, ilustrează conexiunile culturale mai largi ale acestui element.
România celebrează în acest an 20 de ani de la adoptarea Convenției UNESCO din 2003. În acest context, prin această inițiativă, Ministerul Culturii își reafirmă angajamentul de a propune înscrierea pe Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanității, în conformitate cu spiritul Convenției, care recunoaște și consolidează rolul prioritar al comunităților patrimoniale și al societății civile ca parteneri esențiali în identificarea, cercetarea, interpretarea și elaborarea planurilor de salvgardare.
Această direcție trebuie să fie îngrijită de cei care practică, transmit și valorizează acest patrimoniu zilnic, dar, mai ales, de cei care îl vor continua. Această abordare devine cu atât mai relevantă în contextul aderării recente a României la Convenția de la Faro (Convenția Cadru a Consiliului Europei privind valoarea patrimoniului cultural pentru societate), reafirmând rolul esențial al comunităților în definirea și gestionarea patrimoniului cultural.
